Ai putut vreodată să fii capabilă de a-ţi vedea jobul precum un diamant, pe care tu îl şlefuieşti zilnic şi de pe urma căruia câştigi? Ştiu, poate par mult prea sentimentală să vorbesc aşa despre Lucky Studio, dar îmi dă acest sentiment de fericire continuu şi nu mă pot abţine.
Fac asta pentru că sunt norocoasă, recunosc. Sunt norocoasă să am un job în Iaşi la care visează toate femeile. Un job la care să fiu tratată cu respect, la care să fiu preţuită, apreciată şi desigur, răsplătită pe măsură. Asta înseamnă pentru mine jobul de model de videochat de la Lucky Studio Iasi.
Şi acesta este şi motivul pentru care sunt, probabil, atât de strâns legată de acest studio. Pentru că până acum a trebuit să fac sacrificii la vechile locuri de muncă în Iaşi pentru câţiva leuţi care să-mi aducă de mâncare. Acum, însă, banii nu mai sunt problema mea, pentru că îi obţin zilnic la Lucky Studio.
Lucky Studio mă avantajează cu un sistem de plată unic
Când m-am angajat prima oară la Lucky Studio Iaşi, nu ştiam de acest sistem de plată la zi. Adică dacă înainte mă gândeam că voi primi banii zilnic la vechiul job, aş fi calculat în funcţie de salariu şi ieşea cam 40 de lei pe zi. Nu prea aveam ce să fac cu acei bani.
Dar la Lucky Studio am fost surprinsă să aflu că nu este vorba de doar 40 de lei, ci de sume între 300 şi 800 de lei zilnic. Adică atâta puteam eu câştiga la Lucky Studio în fiecare zi, îţi dai seama?
Cum să trec eu de la un salariu de 1.100 de lei pe lună la un câştig de 800 de lei într-o zi? E mare diferenţă, ştiu, dar uite că la Lucky Studio totul este posibil. Am văzut că este posibil fiindcă în primele zile am încasat 190 de lei pe zi.
Dacă eu chiar din primele zile am încasat atât, realizezi la cât aş putea ajunge cu ajutorul trainerilor de la Lucky Studio şi după ce acumulez experienţă? Da, aşa e, MULT!
Sunt răsfățată şi cu bonusuri în fiecare duminică
Pentru o femeie ca mine, ar fi fost de ajuns aceste câştiguri zilnice, pentru că obţineam într-o lună de 5 ori mai mult decât la vechiul job. Şi m-aş fi descurcat cu atât. Dar cum am spus, Lucky Studio este ca o bijuterie de a mea, de pe urma căreia câştig mereu.
Dacă la vechiul job în Iaşi nu primeam bonus de performanţă nici dacă munceam non-stop, la Lucky Studio primesc în fiecare duminică. Şi nu e orice sumă, ci poate fi un bonus între 300 şi 3.000 de lei, ÎN FIECARE SĂPTĂMÂNĂ!
Doar pentru 8 ore de muncă pe zi, a câte 5 zile pe săptămână. Cum să nu preţuiesc Lucky Studio, când acest studio de videochat mă preţuieşte atât pe mine?
Bijuterie, bijuterie, până în momentul în care se sparge şi rămâi dezamăgită. 😀
Eu zic că nu am cum să rămân dezamăgită de Lucky Studio. Sunt pe piaţă de mai bine de 8 ani şi au rezistat. De ce s-ar opri acum?
Dacă ar fi să câştigi 3.000 de lei în fiecare săptămână, ai fi mai bogată decât orice parlamentar din ţara asta :)) Te aştepţi să credem?
Dar nu am spus că încasez 3.000 de lei în fiecare săptămână, ci între 300 şi 3.000 de lei. Asta poate însemna oricât, şi eu încă nu câştig atât pentru că nu am atâta experienţă. Dar da, sunt fete care câştigă la Lucky Studio mai mult decât parlamentarii 😛
Doar 8 ore după program, sau cum? ) doar în 8 ore să obţii atât de mult, cam surprinzător şi cam greu de crezut :O
Nu, la Lucky Studio am un program flexibil, dar orele de muncă nu depăşesc numărul stabilit, care e 8. Dacă am plăcerea să lucrez peste program, asta e strict problema mea. Dar nu mă pune nimeni să fac asta 😀
Dacă mă angajez şi eu la Lucky Studio, tot 190 de lei o să câştig şi eu sau cum?
Depinde, nu ştiu. Acesta a fost norocul meu în primele zile. Sunt fete care au câştigat chiar şi 700 de lei în primele zizle. Niciodată nu ştii. Depinde de cum te faci plăcută
Cred că înţeleg faptul că eşti aşa sentimentală şi strâns legată de acest job. Dacă te mulţumeşte aşa cum zici tu, şi eu aş fi la fel, deci înţeleg
Chiar este aşa cum zic eu şi mai mult de atât, dar nu am de ce să dovedesc asta nimănui, pentru că fetele se conving singure când vin aici :*