Mă numesc Alina şi, ca orice altă fată de 19 ani, am terminat liceul şi am decis că trebuie să merg la facultate. Sunt din Suceava, însă nu am dorit să fac facultate acolo, pentru că în Iaşi găsisem o facultate mult mai bună şi mi-am dorit să fac ceva cu viitorul meu. Poate nu înţelegi unde este legătura cu forumul Lucky Studio, dar îţi voi explica imediat.
Desigur, eu am crescut de mică prin orfelinate şi după 18 ani a trebuit să mă descurc singură. Dar nu mă plâng, pentru mine a fost foarte bine şi aşa, pentru că altfel azi nu aş fi ajuns să mă îmbogăţesc la Lucky Studio. Dacă te întrebi cum fac asta la Lucky Studio Iasi, este simplu. M-am angajat ca şi model de videochat aici şi nu mi-e jenă s-o spun.
De ce mi-ar fi jenă, când după doar 8 luni la Lucky Studio am ajuns să am salarii mai mari decât parlamentarii din România? Eh, acum fac şi eu haz de necaz, însă venitul meu de la Lucky Studio chiar depăşeşte orice aşteptare! Când am auzit că se fac angajări în videochat în Iaşi şi că veniturile sunt undeva la 300 şi 800 de lei pe zi, n-am mai stat pe gânduri.
Cum am ajuns să lucrez la Lucky Studio
Aşa cum am spus şi mai sus, venisem în Iaşi pentru facultate, dar bursa nu mi-era de ajuns pentru chirie şi alte cheltuieli. Iar dacă voiam să am performanţe la învăţătură, nu puteam să-mi iau orice tip de job.
De aceea am căutat un loc de muncă în Iaşi care să-mi ofere timp, bani şi multă libertate. Uite aşa am ajuns să lucrez la Lucky Studio, când am auzit de la o prietenă de ofertele lor senzaţionale.
Desigur că eu vedeam şi prin Iaşi peste tot anunţuri cu ei, iar asta e o dovadă că ei chiar nu se joacă şi sunt serioşi în câştiguri. Dar până nu mi-a confirmat prietena mea, mi-a fost teamă să încerc.
De la 140 de lei obţinuţi în prima zi de muncă am ajuns să obţin 570 de lei peste 7 luni
Cum puteam eu să fac şi facultate şi să lucrez la un job în Iaşi care îmi fura tot timpul şi nu-mi oferea satisfacţii financiare? Bineînţeles că am ales Lucky Studio înaintea oricărui alt loc de muncă.
Motivul pentru care am ales Lucky Studio a fost simplu: programul flexibil pe care mi-l puteam face în funcţie de cursurile de la facultate şi banii. Chiar în prima zi am obţinut 140 de lei şi atunci am ştiut că am dat peste o comoară.
Şi uite chiar aşa a fost. După numai 7 luni am început să obţin 570 din videochatul la Lucky Studio, iar totul la facultate merge perfect. Totul funcţionează impecabil de când lucrez la Lucky Studio.
Se fac angajări chiar dacă ai 19 ani? Şi eu m-am mutat în Iaşi recent şi aş vrea să încerc.
Atata timp cât ai peste 18 ani, e totul ok. Lucky Studio doreşte să fie totul legal şi de aceea cere ca vârsta minimă să fie 18 ani.
Păi şi cum te-ai descurcat şi cu toate cursurile de la facultate şi cu munca?
La Lucky Studio nu lucrăm zeci de ore, dacă asta îţi imaginezi. Mi-am ales un program de 7-8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Aceste ore le lucram în ce tură voiam. Uneori lucram seara, uneori ziua. La Lucky Studio este simplu.
Şi eu mă bucur de venituri lunare foarte mari! Mai ales acum cu bonusurile săptămânale oferite de Lucky Studio. Mă consider norocoasă că am atât de mulţi bani.
Când mă gândesc că unii lucrează de dimineaţă până la miezul nopţii pentru câţiva lei acolo, îmi dau seama cât de bine îmi este mie la Lucky Studio. Lucrez doar 8 ore şi am sute de lei în fiecare zi.
Foarte adevărat! Sunt doctori în România care nu câştigă atât de mult cât poate să câştige o fată la Lucky Studio!
Cine zicea că o fată de 18-19 ani nu poate avea o carieră? Uite că Lucky Studio este dovada faptului că orice femeie poate avea succes, indiferent de vârstă!
Bravo! Să o ţii tot aşa. La urma urmei, doar tu eşti cea care ştie ce e mai bine pentru tine. Bucură-te de viaţă dacă ai ocazia aceasta. Nu rata şansa!
Nu am să o ratez. Lucky Studio mi-a deschis ochii şi m-a făcut să-mi dau seama că merit tot ce e mai bun pe lume şi nimeni nu are dreptul să mă judece.