Visul unei tinere la Lucky Studio Iaşi

0
449

Nu poţi să înţelegi până când nu treci chiar tu printr-o anumită situaţie. Asta îţi dovedeşte în timp ce este cu adevărat empatia şi nu numai. Pur şi simplu, dorinţa de a câştigă mai mult o avem cu toţii însă puţini şi reuşesc să facă ceva mai mult pentru ei. Întreabă o tânără despre asta şi îţi va răspunde că şi primul său loc de muncă şi-l va dori onorabil ca şi bani primiţi. Aşa că Lucky Studio Iaşi nu iese din discuţie.

Care este visul tău? Greu să te decizi?Un vis de a trăi o viaţă mai bună, de a avea parte de o situaţie mai bună, de a-ţi permite oricine este de regulă pentru toată lumea. Iată şi cum am reuşit eu să fac asta, la Lucky Studio Iaşi.

Văzut, interesat, mers la interviu. Scurt pe doi, experienţa de început la Lucky Studios se rezumă la un astfel de drum. Am ales să merg la interviu fără să mă gândesc cum voi împacă viaţa de studentă cu viaţa de om din câmpul muncii; am ales să fac asta fără să mă gândesc la alţii şi la altele. Şi din fericire am trecut mai departe. De fapt interviul în sine e scurta ta poveste şi totul se petrece într-un mod relaxat. Ţi-am spus că fără jenă m-au întrebat de experienţă şi le-am spus că nu am aşa ceva? Nici că a contat.

Primii bani. Din prima zi ţi se oferă banii lucraţi. Da, ca să ai încredere, ca să îţi dai seama că sunt serioşi şi aşa mai departe. Dar lasă asta, pur şi simplu te avantajează pe tine. Lasă şi asta căci suma contează. De la caz la caz variază însă ţi se oferă în mod corect până la ultimul leu. Şi cireaşa de pe tort este că ţi se oferă bonus încă de la angajare, un lucru cum rar mai auzi. Ai păţit să ţi se ofere la un alt loc de muncă aşa ceva? Lucky Studio Iaşi este ca un vis…

Am ales să vin aici şi să lucrez aici în numele visului pe care îl am de a-mi construi propriul univers. Îmi doresc atât de multe încât lumea această este prea mică pentru mine în a aştepta să se întâmple marea cu sarea, să existe joburi plătite mai bine. Am ales Lucky Studio Iaşi pentru că mi-am descoperit locul în care pot visa în continuare că pot ajunge chiar şi în spaţiu…acum îmi permit să visez şi mai mult şi la lucruri şi mai măreţe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ