La Lucky Studio, mă bucur zilnic de un job excelent

0
464
luckystudio.ro

Se spune că alegerea unui loc de muncă vine ca un sprijin al studiilor şi al scopurilor pentru viaţă. Eu, de exemplu, nu am studii universitare, pentru că nu mi-a permis situaţia. Poate pe viitor voi merge şi la o facultate. Momentan sunt tânăra angajată în cel mai frumos loc cu putinţă, Lucky Studio, în Iaşi. Am 3 luni de zile de când am început colaborarea ca şi model de videochat şi pot afirma următoarele:

Lucky Studio mă împlineşte pe deplin

Am un salariu extraordinar, chiar mai bun decât unele cunoştinţe ale mele. Câştig undeva la 4500 lei garantat pe o lună de zile. Este ceva ce nu găseşti în alt loc în care nu ai experienţă. Se spune că noi, tinerele, ne vindem pentru câţiva bani. Ei bine, ţin să vă contrazic. Odată ce păşeşti în Lucky Studio ai cele mai bune profesoare care se ocupă de tine. Nu este ceea ce cred adulţii sau bătrânii că se face. Aici, stai în faţa camerelor web şi conversezi cu cei din alte ţări, care simt nevoia de atenţie şi de răsfăţ.

Lucky Studio investeşte în educaţia mea

Chiar dacă nu ştii o limbă străină, o poţi învăţa rapid şi uşor cu Lucky Studio. Nu este o facultate Lucky Studio, ci este locul care te ajută să urci şi să te dezvolţi. Acum sunt şi eu cursantă la orele de engleză. Am mare nevoie de ele. Aşa este la început de drum, când ai nevoie de lecţii de viaţă de la cei mai buni.

Pentru unii parteneri ai mei sunt senzuală şi subtilă. Pentru alţii sunt mai îndrăzneaţă, dar mereu sunt în pielea mea. Nu îmbrac nici o mască pentru a le fi pe plac. Sunt ceea ce sunt şi Lucky Studio îmi lasă această posibilitate şi atunci când îmi aleg programul de muncă. Minunatele lucruri pe care le învăţ aici sunt adevărate cărţi de viaţă cu sfaturi şi poveţe.

Lucky Studio îmi oferă parfumul libertăţii

Pentru mine, Lucky Studio este dotat cu note fructate, cu vanilie şi cu note de orhidee. Aşa miros eu fiecare cameră a celor de la Lucky Studio. Sunt peste 26 de camere în care activăm, noi, modelele de videochat. Fiecare cameră are mirosul ei, are caracterul ei şi are designul ei. De câte ori îmi aleg camera de lucru o fac în funcţie de starea mea de spirit. Un parfum bogat, un parfum interesant se regăseşte în fiecare cameră. Şi cred că acesta descrie buna distracţie în spaţiul de lucru al celor de la Lucky Studio. Pentru mine, Lucky Studio şi-a creat o impresie de lungă durată. Impresia este mereu pozitivă. Lucky Studio mă motivează să reuşesc în ce îmi propun în următoarea perioadă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ