Diferenţa dintre fata care e model de videochat la Lucky Studio şi oricare alta

0
360
lucku studio iasi

Fiecare dintre noi are un destin. Ce-i drept, unii şi-l fac cu mâna lor, alţii aşteaptă să se întâmple cine ştie ce. Iată şi prima diferenţa între fete, între cele obişnuite şi cele care lucrează la Lucky Studio: nu aştepta să ţi se întâmple, ci acceptă o provocare, îndrăzneşte să îţi doreşti, uită de ce spune lumea din jur şi alege cu inima, pentru tine.

Pentru cele care încă nu ştiu, pare greu de crezut totuşi, mai ales pentru cele din zona Iaşiului, Lucky Studio este cel mai mare studio de videochat. Nu unul oarecare, nu unul amator, nu unul cu ceva şanse să reziste, ci unul cu mare experiență. Aşa că încrederea că acest loc este serios există – o demonstrează şi anii de-a lungul cărora Lucky Studio a activat. Aşadar, acest studio este în primul rând un loc de muncă serios, un loc de muncă bine plătit.

Sunt mulţi cei care gândesc că un job la videochat este ca şi când farmecul feminin nu ar mai exista, pentru că tu stai în compania mai multor admiratori. Cred că aici de fapt nu ne mai înţelegem; a lucra la videochat înseamna a sta de vorbă, spus pe scurt, cu parteneri de conversaţie. Dar nimic mai mult. Şi totul se întâmplă pe chat, de la distanţă, de regulă cu admiratori din alte ţări. Deci iată că nu este nicio diferenţă între mine şi tine, eu cea care lucrează la videochat şi tu cea care lucrează în cine ştie ce domeniu.

Dar poate că există o mică diferenţă. Şi asta se referă la faptul că eu îndrăznesc să fiu ce îmi doresc. Nu îmi pasă ce spune unul sau altul, nu mă interesează în ce măsură lumea mă critică. În timp ce unii vorbesc, alţii fac. Nu mi-a trebuit mult timp să îmi dau seama de asta. Aşa că eu, cea care lucrează la Lucky Studio, poate că sunt mai presus pentru că ştiu să mă apreciez şi ştiu ce şi cum să fac pentru a câştiga bine. Sau poate că în unele cazuri nu sunt mai presus faţă de alte fete. Însă cu siguranţă nu sunt nici mai prejos, pentru că mă pun pe mine pe primul loc; câştig bine şi nu fac nimic de care să îmi fie ruşine, ci sunt o imagine. Gândeşte-te la mine ca la un model, ca la o persoană care face reclamă unui produs – asta sunt eu ca şi model de videochat la Lucky Studio.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ