Descoperă lumea mea…la Lucky

0
312

Lucrând aici am descoperit lumea Lucky este cu totul altceva faţă de ceea ce credeam. Am venit, spus cu sinceritate, printr-o recomandare. Ştii cum e, când ţi se spune totul este bine parcă ai mai multă încredere. Ai puterea exemplului şi asta te ajută iei o decizie bună pentru ţine.

Lumea Lucky

Când am păşit pentru prima dată în acest loc am descoperit o altă lume. Am deschis ochii într-un mediu care parcă invita  explorez. Ştii, ca un copil care descoperă ceva nou. Eram şi fericită, încântată, nerăbdătoare şi încercau tot felul de stări.

spunem prima zi este cea mai grea pentru toată lumea şi asta pentru partea de acomodare este de regulă ceea ce te face începi cu stângul uneori. Nu mi s-a întâmplat asta pentru la Lucky echipa este una deosebită. Numai fete, femei şi fără prezenţe bărbăteşti care te facă te simţi prost. Sunt fete care se împrietenesc, împart acelaşi loc de muncă, interese comune şi te ajută treci de primul hop. Nu ai idee cât de important este ai încredere în cei din jurul tău şi să ştii ai un sprijin.

La un moment dat am descoperit sunt care lucrează cu uşa deschisă. Fiecare fată are camera sa aşa intimul este bine delimitat. Doar ea se simţea mai bine aşa. Şi nu avea o problema în a lasa uşa deschisă. Ce părea surprinzător venea pentru mine deschiderea celor care munceau aici, la Lucky. Aşadar, am trecut de o primă etapă chiar fără prea mult efort, când asta a înseamnat am parte de colege care ajute simt ca parte din lumea lor, imediat.

Un alt pas de acest fel este şedinţa foto, când te dezlănţui, când eşti ceea ce îţi doreşti, când te simţi bine, ca o vedetă în faţa camerelor. Poate este experienţa celor care fac parte din lumea Lucky, poate este vorba de simplul fapt sunt mai întâi de toate oameni şi ştiu cât este de important te comporţi ca atare, că apreciază femeile şi le oferă statul de privilegiate, cert este la Lucky lucrurile sunt de natură te facă te simţi bine, mândră de ceea ce ai şi de ceea ce trăieşti, de lumea ta şi de realizările tale.

Nu pot spune îmi doresc altceva, lucrez în altă parte în afară de Lucky. Nu pot spune ceea ce trăiesc acum este altceva decât visam. Sunt împlinită!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ